Alimentația patrupezilor


Bună, numele meu este Szilveszter și am decis într-un final să mă apuc de scris.
Vreau să fac asta de ceva timp, vreau să fiu mai aproape de voi, cu un gând sau o informație ajutătoare și calitativă. Nu sunt cel mai bun scriitor, dar cred cu tărie că pot schimba unele lucruri în bine.
De exemplu astăzi vreau să vă vorbesc despre alimentația animalelor de companie, în special al câinilor. La fel ca mulți alți iubitori de animale am și eu un cățel, se numește Bruno și e un pui de amstaff, multa lume poate va crede că mi-am luat un câine de „luptă” pentru asa ceva, dar vreau să vă spulber aceasta impresie, e un cățeluș plin de energie și pașnic, mai mușcă din cauza entuziasmului său, dar o face din dragoste.
Astăzi vreau sa vorbim puțin despre alimentație, în primul rând înainte de a fi judecat vreau să vă rog a vă documenta în legătură cu ceea ce aveți de spus, nu doar în cazul acestui articol, ci în orice situație în care doriți să interveniți, acest blog îl voi dedica tuturor celor care sunt interesați de a învăța, a afla lucruri noi, dar care nu sunt atât de străine ele fiind zi de zi în mediul nostru înconjurător.
Am decis împreună cu iubita mea, care a citit foarte mult despre alimentația patrupezilor și bineînțeles ca am întâmpinat unele probleme pe parcursul căutărilor, ce este rău în acest caz, în limba română se găsesc o mulțime de anunțuri, articole, care nu va ajuta deloc, ba chiar dimpotrivă înrăutățește situația. În primul rând vreau să știți că noi nu cumpărăm mâncare pentru caini, ci o gătim acasă, încet, încet vrem sa ii dăm carne cruda cățelului nostru deoarece așa ar fi normal ca orice animal de companie sa mănânce ceea ce ar fi mâncat în natură.


Hadeti sa facem un exercițiu de imaginație ținând cont ca ADN-ul câinilor este înfrățit cu cel a lupilor într-o proporție de peste 90%, ba chiar unele studii zic ca e mai aproape de 100%. Deci, dacă noi nu am fi existat, câinii ce ar fi făcut, ce ar fi mâncat, cu siguranță nu bobițe sau conserve. Umbla zvonuri de genul, „Dacă-i dai carne cruda va deveni agresiv”, nu, nu carnea cruda îl face pe câine agresiv, doar modul în care îl crești și îl înveți sa fie îl va determina sa fie un câine agresiv. Asa deci acesta este primul motiv pentru care vreau sa îl aduc în stadiul în care sa mănânce carne cruda, dar asta trebuie făcut treptat, eu nu am cumpărat cățelul, a fost abandonat și l-am adoptat, problema aici este ca nu am știut cum a fost hrănit, asa ca am luat-o de la zero. În momentul de față îi gătesc o supa de pui fără oase cu legume. Și aici vine spiritul vostru de cercetători. Ce are voie și ce nu are voie sa mănânce un câine? Ca și la oameni, exista unele alimente ce sunt TOXICE, asa că înainte să vă îndopați câinele cu te miri ce, citiți, informați-vă, dacă vă iubiți patrupedul, nu-i faceți rău prin alimentație, poate că sunt foarte mulți oameni în situația mea care își iubesc animalul și își doresc sa fie sănătos și să trăiască cât mai mult pentru a se bucura de iubirea necondiționată pe care ți-o poate oferii un animal.

Bruno

LISTĂ CU ALIMENTE TOXICE:

-Avocado (conține o substanță numita presin, inofensiv pentru om, dar în cantități mai mari toxic pentru câini)

-Alcool (o cantitate foarte mica de bere, vin sau orice bautura/alimente ce conțin alcool ii vor afecta rinichii și creierul)

-Ciocolata (conține teobromina, metilxantina, cafeină, substanțe toxice pentru câini)

-Cafeină, energizante sau ceaiurile ce conțin cafeină în procente diverse și sunt dăunătoare

-Ceapa și usturoiul (distrug celulele roșii din sângele patrupezilor) 

-Struguri și stafide (unele substanțe ce le aparțin, ataca rinichii cainilor) 

-Piersici și prune (sunt periculoase din cauza samburilor mari care conțin cian) 

-Lapte și produse lactate (pot avea efecte grave asupra sistemului digestiv) 

-Nuci de macadamia (chiar și 5-6 bucăți de nuci pot fi fatale pentru câini) 

-Xylitol (este un îndulcitor artificial care se găsește în gumele de mestecat sau în unele produse fără zahar) 

Acestea sunt câteva din alimentele interzise pentru câini, dacă vreți să vorbim mai mult despre asta, pot să mai scriu un alt articol dedicat produselor toxice pentru câini.
Și al doilea motiv pentru care am renunțat să cumpăr mâncare pentru câini, materialele din care sunt făcute, mai ales hrana uscată. Exista un documentar foarte explicit și de mare ajutor pentru cei care își iubesc animalele de companie și vor ce-i mai bun pentru ele, se numește PET FOOleD. În acest documentar veți primi toate răspunsurile de care aveți nevoie să vă lămuriți că hrana pentru câini nu este cea mai buna alegere, animale care sunt lovite de mașini și mor sau mor din alte cauze fiind sau nu animale care au o carne comestibila ajung hrană pentru animalele de companie. Vreau să mai facem un mic exercițiu de imaginație, dacă citești pe o conservă cu hrană umedă și vedeți că, conține 40% carne, întrebarea e, ce mai conține? Multe dintre ele sunt făcute cu cereale, sau cu tot felul de înlocuitori, care pot sa fie toxici, nu îndeajuns sa îți omoare patrupedul, dar îndeajuns să îi distrugă organele interne și să îi scurteze viața.
Deci, propunerea mea e să aflăm împreună ce e bun și ce e rău în alimentația animalului tău, în următorul articol vă voi povestii cum îmi hrănesc eu câinele în fiecare zi. Sper că și acest prim articol să vă fie de folos, dar mai ales câinelui pe care îl aveți sau îl veți avea.

Dacă aveți curiozități, propuneri sau nelămuriri, puteți sa mă contactați lăsând un comentariu, țin sa vă informez că voi citii toate comentariile și voi încerca să vă răspund tuturor!

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe